Rezervaţia naturală Iezer


Rezervatie naturală Iezer are 300 ha si este situata în masivul Iezer-Papusa. Aici se afla bujorul de munte sau smirdarul, planta ocrotita, zâmbrul, relict glaciar, argintica, garofita alpina, piciorul cocosului, cimbrisorul de munte. Cuprinde si Lacul glaciar Iezer, cu o suprafata de 0,6 ha. Rezervatia Iezer cuprinde deocamdata Văile glaciare ale Catunului si Iezerului, precum si Vârful lezeru Mare din Masivul lezer-Papusa.

Prezenta reliefului criogen si nival, cu microdepresiuni de tasare, culoare de avalanse, potcoave nivale, virfuri piramidale cu microrelief de dezagregare (vf. lezeru Mare), circuri si vai glaciare, cimpuri de grohotisuri, torenti de pietre, praguri glaciare fac din masivul Iezer un punct de atractie pentru oricare dintre iubitorii naturii. Acestor frumuseti daltuite in stinca muntelui de-a lungul mileniilor li se adauga citeva raritati floristice si faunistice care situeaza un sector din masivul Iezer in rindul teritoriilor cu statut de rezervatie naturala complexa.

La adapostul Culmilor Vacarea si Batrina, Văile glaciare ale Cătunului si Iezerului ofera conditii bioclimatice favorabile dezvoltarii atit a jneapanului (care formeaza pilcuri pure sau in amestec cu aninul de munte si salcia de munte sau iova, cit si a zimbrului. El se ridica semet deasupra tufelor de jneapan la limita dintre padurea de molid si etajul subalpin. Pe Vaile Iezerului si Catunului sunt circa 19 exemplare de zimbru al caror diametru depaseste 30 cm si inaltimi de peste 10—15 m. Doua dintre aceste exemplare se afla chiar linga poteca turistica ce merge de la cabana Voina spre refugiul Iezer, pe partea dreapta a sensului de mers. Exemplare izolate de zimbru apar si pe culmile Boarcasului si Batrinei. Locurile umbrite ale pragurilor glaciare si chiar portiuni din versant capata in lunile iunie – iulie aspectul unui brocart ornamentat cu argintiul grohotisurilor si rosul aprins al florilor de bujor de munte sau smirdar.

Linga petecele de zapada care mai rezista in lungul vailor, putem admira gingasul degetarut. In locuri puternic vintuite, apar pilcuri de Loisleuria procum-bens, iar in pajistile de pe piciorul virfului Batrina, la peste 1900 m, verdele pajistilor cu Festuca supina este intrerupt de violetul carbunarei ori de florile micute ale scinteiutei de munte.

Lacul Iezer (0,6 ha suprafata si o adincime maxima de 5,4 m), in marginile acestuia pot fi admirate mlastinile oligotrofe ce marcheaza existenta unor foste ochiuri de apa, colmatate, in care bumbacarita, gusa porumbelului impreuna cu diverse specii de muschi formeaza un covor policrom.

Surse text: ADR Sud Muntenia, Ghid Info Turism
Sursă foto: Jurnal de weekend si calatorie

Anunțuri

Schitul Dragoslavele


Schitul Dragoslavele este un schit cu obste de calugari din comuna Dragoslavele, judetul Arges. Avand hramul Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, asezamantul din Dragoslavele este ales ca resedinta patriarhala de odihna.

Comuna Dragoslavele este o comuna veche, atestata documentar inca din anul 1368, fiind situata in partea nord-estica a judetului Arges, la o distanta de 20 de kilometri de Municipiul Campulung Muscel.

Schitul Dragoslavele este situat pe soseaua Pitesti – Brasov, in apropiere de Rucar. La circa 700 de metri, dupa trecerea podului peste paraul Dragoslavele, se ajunge in incinta asezamantului, situat la nord de sat, intr-o curte mare, cu faneata si plantatie pomicola.

Schitul Dragoslavele a luat fiinta in anul 1929, ca resedinta patriarhala de odihna pentru preotimea musceleana care a construit aici o vila si pe care, intre timp, au daruit-o Patriarhului Miron Cristea. In continuare au mai fost facute si alte constructii. Patriarhul Miron Cristea a fost un mare luptator pentru unitatea tarii, primul Patriarh al Romaniei intregite, regent si apoi, intre anii 1938-1939, prim-ministru al Romaniei.

Pe una din vilele asezamantului este prinsa in zid o placa memoriala in care se consemneaza: „Aceasta casa s-a zidit din temelie, iar celelalte s-au refacut cu cheltuiala preotimii muscelene, care le-a daruit Patriarhului Miron in 1929 ca sa fie resedinta de odihna pentru Patriarhul Romaniei”.

In anul 1949, Prea Fericitul Patriarh Justinian (1948-1977) a adus aici o biserica din lemn de la Predeal, a restaurat zidurile inconjuratoare ale parcului si cele trei case existente, pe cheltuiala sa, si a infiintat Schitul Dragoslavele, caruia ii daruieste biserica, cladirile si terenul aferent. Biserica schitului a fost sfintita in data de 21 august 1949. Slujbele se oficiaza aici in fiecare duminica si sarbatoare.

Pentru protestele sale fata de unele masuri abuzive ale regimului comunist, prin care mii de calugari si calugarite erau scosi din manastiri, in anul 1959, Patriarhul Justinian a fost trimis la Schitul Dragoslavele, unde i s-a fixat domiciliu fortat timp de sase luni.

Intre anii 1950-1960, in cadrul asezamantului de la Dragoslavele a functionat si o scoala de cantareti bisericesti. Astazi scoala de cantareti nu mai functioneaza, insa resedinta patriarhala inca exista, indeplinindu-si pe mai departe rolul ei initial.

Sursă text: CrestinOrtodox.ro
Sursă foto: Acc31’s Blog

Peştera Dâmbovicioara


Peştera Dâmbovicioara este situata la 25 km de Campulung, pe culoarul Rucăr-Bran, in sudul Muntilor Piatra Craiului, pe stanga pârâului Dâmbovicioarei, in amonte de Cheile Dâmbovicioarei si localitatea Dâmbovicioara.

Modelarea rocilor calcaroase a generat un relief de suprafata reprezentat prin turnuri, stanci ascutite, pereti verticali, in mai multe locuri surplombati, completat de un relief carstic subteran, reprezentat in principal din pesteri. Astfel, in bazinul hidrografic al Dambovicioarei se gasesc circa 50 de pesteri, cele mai importante fiind Dambovicioara, Pestera de la Gura Defileului, Pestera Labirintului, etc.

Drumul spre pestera urmeaza cursul Dambovicioarei, plin de mici cascade si repezisuri, printr-un mic defileu pitoresc. Soseaua merge in paralel cu aceasta, oferind pe alocuri zone de popas inverzite, inconjurate de stanca, de o frumusete deosebita. Desi pestera nu impresioneaza prin lungime, aceasta este totusi cea mai mare si mai reprezentativa pestera din zona. Prin amplasamentul sau intr-o zona de o splendoare deosebita, pestera Dambovicioara prezinta un interes turistic sporit pentru turistii cazati in pensiunile din Dragoslavele, Rucar sau Bran precum si pentru diversele trasee turistice ale tarii.

Pestera propriu-zisa este cunoscuta de inainte de 1579, cand localnicii o foloseau pe post de ascunzatoare impotriva cotropitorilor. Ulterior pestera a fost locul de reculegere al unui pustnic, ascunzatoarea a doi talhari cunoscuti la acea vreme, si chiar ascunzisul unui urs, in interiorul pesterii gasindu-se resturi fosile ale ursului de pestera (Ursus spelaeus).

Fauna pesterii este saraca insa este una dintre pesterile usor accesibile din România. Printre altele este renumita si pentru faptul ca este prima pestera din Muntenia si Oltenia mentionata intr-o lucrare stiintifica si anume Mineralogia Principatus Transilvanie a lui J. Fridlavsky din anul 1767.

Lunga de 555 metrii (din care 244 de metrii sunt accesibili publicului), realizata de Pârâul Peşterii in calcare jurasicePeştera Dâmbovicioara se prezinta ca o cavitate cu formatiuni concretionare slabe, temperatura peste medie (11-12 grade) si cu o galerie principala ce are latimi de 3-4 metrii si inaltimi de 3-5 metrii si se ingusteaza treptat. Formele concretionare sunt putine dar unele dintre ele au forme interesante si au si fost denumite dupa fantezia si imaginatia celor care le-au descoperit (laba de urs, aripa de acvila, cap de sarpe, piele de tigru, etc.).

Surse text: Atracţii Turistice Bran, Ropedia.ro, TravelWorld
Sursă foto: Turism Blog

Casa memorială George Topârceanu


Casa memorială a marelui poet român George Topârceanu (1886 – 1937), este situată la 6 km de Câmpulung, în comuna Valea Mare-Pravăţ, satul Nămăeşti. Poetul umorului sanatos si al unei duiosii profunde si ascunse, a colindat tara impreuna cu parintii sai, manati de profesia mamei si s-a stabilit, in cele din urma, la Nămăeşti. Pentru ca aici si-a trait o buna parte din viata si a intemeiat o familie, casa a devenit memoriala. Este o constructie tipic musceleana, cu demisol, etaj si pridvor la fatada, cum se vad multe case la munte.
Muzeul ocupa etajul – un hol si doua camere, unde se afla o abundenta de exponate originale, copii si facsimile. In hol este expus ultimul portret al poetului, o figura trista, prevestitoare, precum si cateva volume aparute in timpul vietii: Balade vesele si triste, Parodii originale, Migdale amare, Scrisori fara adresa (proza umoristica si pesimista), Pirin-Planina, amintiri din prizonieratul in Bulgaria si altele, in editii diferite, precum si manuscrisul romanului neterminat: Minunile Sfantului Sisoe – cartea ce i-a fost mai aproape de suflet.
In incaperea din dreapta – cu mobilier din fosta camera de lucru a poetului – este expusa o multime de documente ce refac nu numai viata scriitorului, ci o parte din laboratorul sau poetic. Printre ele, versiunea initiala a poeziei Noapte de vara, definitivata sub titlul Noapte de mai. Pe birou, manuscrisul original al poemei erotice Somnul iubitei (1911), inchinata viitoarei sotii, invatatoarea Victoria Iuga, o fermecatoare bruneta. Alte numeroase facsimile de versuri, documente privind viata poetului, relatiile cu fratele vitreg, sculptorul Ion Mateescu, cu familia, cu editorii si o parte din corespondenta sa, fotocopia cantatei Balada chiriasului grabitcompozitie de Gh. Radovanu – intregesc informatiile despre personalitatea lui Toparceanu.
In biblioteca si pe etajera se gasesc opere din clasicii literaturii universale si multe carti de la confrati, cu dedicatii. Intr-o vitrina au fost adunate exemplare din revistele la care a colaborat: Viata Romaneasca, Insemnari iesene, Insemnari literare, Lumea umoristica, s.a. Nu lipsesc nici bastonul poetului, cutia pustii de vanatoare, fluierul la care canta, iar pe perete, tabloul sotiei sale.

Sursă text: Ghid Info Turism
Sursă foto: Dan Tanasa

Muzeul de etnografie şi artă populară


Muzeul de etnografie şi artă populară este adapostit intr-o cladire declarata monument de arhitectura din sec. al XVIII-lea, construita in stil muscelean, cu parter şi etaj, cu două caturi, cu foişor de lemn, uşor sculptat, ce se termină în arcade ondulate de zidărie, prelungit cu sală în consolă, cu stâlpi şi pălimar din baluştri strunjiţi de lemn, cu profilatură simplă din tencuială la ferestre, cu gârlici, în goluri arcuite sub foişor, şi învelitoare de şiţă.
Cladirea a fost construita in anul 1735 de catre tetrilogofatul Ştefanescu, ultimul proprietar fiind avocatul Gheorghe Ştefanescu, de aici şi numele vila „Gica Ştefanescu„. Este cea mai veche construcţie civila din Campulung.
In anul 1928 a fost restaurata de arhitectul campulungean Dumitru Ionescu Berechet, luandu-şi doctoratul in arhitectura cu aceasta lucrare, pentru care a primit premiul Salonului Oficial. In anul 1948 cladirea este donata Academiei Romane cu scopul de a deveni muzeu, iar in anul 1952 se reorganizeaza aici Muzeul Oraşenesc Campulung avand patru colectii: istorie, ştiinţele naturii, arta populara şi arta plastica. Din anul 1977 devine secţia de etnografie şi arta populara avand in structura sa: interioare ţaraneşti specifice zonei Muscel, port popular muscelean de o mare diversitate, obiecte caracteristice ocupaţiilor tradiţionale din mediul rural din acest areal geografic, precum şi o bogata colecţie de ceramica.

Pentru mai multe detalii, puteţi vizita pagina web a Muzeului de etnografie şi artă populară

Sursă text: Muzeul Câmpulung Muscel
Surse foto: Dumitru Badea, Muzeul Câmpulung Muscel

Mausoleul Eroilor (Complexul Memorial) de la Mateiaş


Mausoleul eroilor de la Mateias, amplasat la 11km de Campulung pe drumul national DN 73 a fost ridicat in cinstea eroilor care si-au pierdut viata in timpul luptelor de rezistenta din anii 1916-1918, in Primul Razboi Mondial pe culoarul Bran-Rucar-Campulung Muscel.
Mausoleul a fost ridicat dupa planurile arhitectilor Dumitru Ionescu-Berechet si State Balosin, de catre o antrepriza italiana din Campulung, incepand din 1928 cand s-au facut primele demersuri pentru construirea unui monument inchinat ostasilor romani cazuti la datorie in timpul luptelor de rezistenta din primul razboi mondial si 1935. Pictura in tempera a fost realizata de Olga Greceanu si infatisa unitatea Armatelor Aliate victorioase in lupta impotriva Germaniei si Austro-Ungariei.
Dupa terminarea edificiului, mausoleul a devenit o capela pentru cinstirea sufletelor si rememorarea faptelor de vitejie a ostasilor cazuti.

In perioada 1945-1976 Monumentul eroilor de la Mateias a necesitat lucrari de reparatii din cauza infiltratiilor de apa prin zidurile de calcar iar in anul 1978 a fost reconsolidat in urma numeroaselor fisuri provocate de puternicul seism din 4 martie 1977.

In perioada 1980-1984 Mausoleul eroilor a fost extins prin construirea unei terase de parada, a unor impozante scari de acces, camere muzeale, un basorelief avand 16m lungime si 3,5m inaltime (executat de de sculptorul Adrian Radu din Campulung) si inobilat cu o cupa din piatra de Albesti in care arde o flacara vesnica in amintirea eroilor cazuti la Mateias. De asemenea s-a reamenajat osuarul, s-a decorat cu marmura neagra peretii si un sarcofag de cristal, s-a daltuit in marmura alba un numar impresionant de nume ale eroilor participanti la lupte (inscriptii facute atat in interiorul cat si in exteriorul monumentului), s-a decorat parterul mausoleului cu mozaic de Murano (opera remarcabila a artistului plastic prof. univ. dr. Petre Achitenie, realizata cu contributia studentilor practicanti de la Institutul de Arta din Bucuresti) si s-au plantat conifere care acum inconjoara perimetrul Complexului Memorial Matias. Dupa 1990 s-a finalizat si diorama.
Lucrarile au fost facute de stat cu antrenarea contributiei unitatilor economice si a institutiilor din Campulung Muscel, Pitesti, Leresti, Albesti si nu numai.
In aceeasi perioada a fost organizata amenajarea Muzeului istorico-militar.

Inaugurarea Complexului Memorial Mateias a avut loc in ziua de 24 Octombrie 1984 in prezenta a peste 3000 de participanti, moment in care a fost aprinsa flacara vesnica, a fost aliniata o garda de onoare, au fost depuse coroane, s-a intonat Imnul de Stat si s-au arborat drapele.

Sursă text: Pensiuni Bran
Surse foto: Tudor Constantinescu, arpion, Descoperă

Castrul Roman Jidova (sau Jidava, sau Sidova)


Situat în cartierul Pescăreasa, la intrarea dinspre sud în municipiul Câmpulung, în imediata proximitate estică a şoselei Piteşti-Câmpulung, între aceasta şi Râul Târgului, castrul mare din punctul „Jidova” este cea mai importantă şi mai bine păstrată construcţie militară de acest gen de pe traseul Limesului Transalutanus (fiind în acelaşi timp şi singura edificată din piatră). Nu cunoaştem numele antic al castrului, însă târziu după retragerea aureliană şi după perioada marilor migraţii ce au transformat în cenuşă operele arhitecturale şi edilitare ale antichităţii, în zorii evului mediu, localnicii şi călătorii pe drumul Câmpulungului, deopotrivă, rămân impresionaţi de zidurile încă solide ale castrului aflat în ruină şi le atribuie fabuloşilor oameni înalţi şi puternici ce populau lumea la începuturile ei – jidovii, în limbajul popular, întâlniţi în majoritatea mitologiilor europene.

Castrul de la „Jidova” este unul dintre cele mai bine păstrate din întreaga Dacie romană, iar cercetările arheologice susţinute, de la al căror început s-au împlinit de curând 13 decenii, dublate de ample lucrări de restaurare şi consolidare constituie un model de consecvenţă şi reuşită în încercarea de a ne apropia mai mult de monumentele antichităţii. Aici, în muzeul de sit în care a fost transformat castrul, pot fi văzute puternicul zid de incintă din piatră, cu porţile şi turnurile adiacente, clădirea ofiţerilor, locuinţa comandantului, magazia în care erau adăpostite proviziile pentru hrana soldaţilor dar şi a cailor, precum şi ingeniosul sistem de încălzire specific tehnicii romane, aşa-numitul hypocaustum. De la „Jidova” provine şi o atestare expresă a trupei militare din armata imperială romană ce a activat pe limesul transalutan, fiind cantonată în acest castru. Este vorba de o trupă auxiliară alcătuită din luptători orginari din Commagena, o regiune a provinciei romane Syria: Cohors Prima Flavia Commagenorum.

Expoziţia, deschisă în 1970, cuprinde obiecte descoperite în cercetările arheologice de pe Limes alutanus şi transalutanus şi cu precădere obiecte descoperite în cercetările din Castrul Jidova. Sunt expuse obiecte din ceramică (opaiţe, cărămizi şi fragmente de ţigle cu inscripţii, amfore, piese de pavimentum şi mozaic, piese pentru hypocaustum), arme (vârfuri de săgeţi, suliţe, cuţite), accesorii de echipament militar etc. În incinta castrului se păstrează o parte din clădirile romane (Principia – comandamentul, Praetorium – clădirea comandantului, clădirea ofiţerilor, Horreum – magazia de cereale). Pe latura de sud a fost reconstituit un turn de curtină şi, parţial, turnurile porţii Praetoria (poarta principală de intrare), turnul semirotund din colţul de sud-vest, cât şi celelalte turnuri ale porţilor Decumana, Dextra şi Sinistra de pe laturile nord, est şi vest.

Sursă text: Muzeul Judeţean Argeş
Sursă foto: Muzeul Judeţean Argeş