Mausoleul Eroilor (Complexul Memorial) de la Mateiaş


Mausoleul eroilor de la Mateias, amplasat la 11km de Campulung pe drumul national DN 73 a fost ridicat in cinstea eroilor care si-au pierdut viata in timpul luptelor de rezistenta din anii 1916-1918, in Primul Razboi Mondial pe culoarul Bran-Rucar-Campulung Muscel.
Mausoleul a fost ridicat dupa planurile arhitectilor Dumitru Ionescu-Berechet si State Balosin, de catre o antrepriza italiana din Campulung, incepand din 1928 cand s-au facut primele demersuri pentru construirea unui monument inchinat ostasilor romani cazuti la datorie in timpul luptelor de rezistenta din primul razboi mondial si 1935. Pictura in tempera a fost realizata de Olga Greceanu si infatisa unitatea Armatelor Aliate victorioase in lupta impotriva Germaniei si Austro-Ungariei.
Dupa terminarea edificiului, mausoleul a devenit o capela pentru cinstirea sufletelor si rememorarea faptelor de vitejie a ostasilor cazuti.

In perioada 1945-1976 Monumentul eroilor de la Mateias a necesitat lucrari de reparatii din cauza infiltratiilor de apa prin zidurile de calcar iar in anul 1978 a fost reconsolidat in urma numeroaselor fisuri provocate de puternicul seism din 4 martie 1977.

In perioada 1980-1984 Mausoleul eroilor a fost extins prin construirea unei terase de parada, a unor impozante scari de acces, camere muzeale, un basorelief avand 16m lungime si 3,5m inaltime (executat de de sculptorul Adrian Radu din Campulung) si inobilat cu o cupa din piatra de Albesti in care arde o flacara vesnica in amintirea eroilor cazuti la Mateias. De asemenea s-a reamenajat osuarul, s-a decorat cu marmura neagra peretii si un sarcofag de cristal, s-a daltuit in marmura alba un numar impresionant de nume ale eroilor participanti la lupte (inscriptii facute atat in interiorul cat si in exteriorul monumentului), s-a decorat parterul mausoleului cu mozaic de Murano (opera remarcabila a artistului plastic prof. univ. dr. Petre Achitenie, realizata cu contributia studentilor practicanti de la Institutul de Arta din Bucuresti) si s-au plantat conifere care acum inconjoara perimetrul Complexului Memorial Matias. Dupa 1990 s-a finalizat si diorama.
Lucrarile au fost facute de stat cu antrenarea contributiei unitatilor economice si a institutiilor din Campulung Muscel, Pitesti, Leresti, Albesti si nu numai.
In aceeasi perioada a fost organizata amenajarea Muzeului istorico-militar.

Inaugurarea Complexului Memorial Mateias a avut loc in ziua de 24 Octombrie 1984 in prezenta a peste 3000 de participanti, moment in care a fost aprinsa flacara vesnica, a fost aliniata o garda de onoare, au fost depuse coroane, s-a intonat Imnul de Stat si s-au arborat drapele.

Sursă text: Pensiuni Bran
Surse foto: Tudor Constantinescu, arpion, Descoperă

Anunțuri

Biserica Flămânda (Biserica Miresei)


Denumirea dealului şi anume „Flămânda” e legendară şi tradiţia spune ca însuşi Negru Vodă a dat acest nume: „domnitorul a zăbovit îndelung pe o culme, până a flămânzit, dar oamenii din preajma locului n-au avut cu ce să-i ostoiască foamea. Atunci s-a hotărât voievodul să îi împroprietăreasca printr-un hrisov, făcându-i moşneni mândri şi plini de dârzenie în apărarea acelor muscele”. De atunci i s-a spus acelui deal „Flămânda” şi aşa i-a rămas numele până în ziua de azi.
O altă explicaţie, despre denumirea dealului, este aceea legată de cimitirul din apropiere care se zice că este „flămând” pentru ca nu se mai satură să înghită morţii, cum nu s-a săturat nici Negru Vodă de privit din vârful dealului, acum aproape o mie de ani.
Biserica Flămânda s-a numit iniţial Schitul Mărculeşti după numele primului ctitor (1765) şi avea o singură turlă. Între 1886 – 1890 s-a construit o nouă biserică. Degradându-se este demolată şi aceasta după 1943. Alături s-a construit actuala biserică între anii 1941-1943 de Gh. Ştefănescu, în memoria fiicei sale care a murit într-un accident chiar în ziua nunţii.

„Flămânda este o mică mănăstire pe vârful unui deluleţ în marginea Câmpulungului, de ceea parte de râu. Ce va fi fostîin vechime nu ştiu. Dară ştiu, după cum mi s-a spus, că aci a fost închis Ienachiţă Văcărescu poetul, de către fanarioţi, pentru gândurile lui patriotice.[…]
În Vârful dealului, dacă ajungi, stai şi te miri ce fel de mănăstire să fie asta! Acolo nu se vede nici urmă de locuinţă omenească. Nici chilii de călugari, nici nimic.”
Petre Ispirescu, „Snoave sau poveşti populare”, vol. II, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1988, pp. 692-698.

În anul 1936, pe data de 24 septembrie, într-o zi de sâmbătă, tânăra Margareta Ştefănescu se întorcea cu maşina la Câmpulung Muscel, însoţită de soţul ei şi de părinţi. Fiica Elenei Luiza Ştefănescu şi a boierului filantrop Gheorghe Ştefănescu, unul dintre cei mai bogaţi oameni din judeţ, făcuse cununia religioasă la Bucureşti şi revenea acasă, unde servitorii tocmai încheiaseră pregătirile pentru petrecerea de nuntă de la conac, la care era invitată lumea bună a târgului. Dar în localitatea Găeşti, automobilul s-a ciocnit violent cu un camion al unei companii forestiere. În urma accidentului, nevinovata Margareta, îmbrăcată în rochie de mireasă, a fost singura care şi-a pierdut viaţa, la numai 26 de ani, ceilalţi pasageri din maşină rămânând neatinşi. Îngroziţi de această tragică întâmplare, nefericiţii părinţi şi-au înmormântat unicul copil la Cimitirul Bellu din Capitală. Margareta a fost asezată în sicriu şi purtată pe ultimul drum îmbrăcată în rochia de mireasă, pe care se mai vedeau pete de sânge. Tragedia a facut înconjurul ţinutului. Toţi localnicii vârstnici îşi mai amintesc această întâmplare încă şi în ziua de azi. Dar la puţină vreme după înmormântare, Gheorghe Ştefănescu începe să-şi viseze fiica îmbrăcată în rochie de mireasă, rugându-l cu lacrimi în ochi: „Nu mă lăsa singură în Bucureşti! Fă-mi o casă pe deal şi adu-mă înapoi, la Câmpulung…”. În cele din urmă, tatăl înţelege mesajul şi ia hotărârea să ridice o biserică mare şi frumoasă, în amintirea fiicei sale, chiar pe dealul Flămânda, acolo unde, cu aproape doua sute de ani în urmă, „Schitul Mireselor” începuse să înzestreze fete sărace pentru măritiş. Fiind om înstărit, Gheorghe Ştefănescu nu a precupeţit nici un ban pentru această ctitorie. Piatra de temelie s-a pus în 1938, şi după numai doi ani, în 1940, deşi începuse cel de-al doilea război mondial, lăcaşul era deja ridicat. Cunoscutul arhitect George Matei Cantacuzino a conceput biserica în stilul moldovenesc al Muşatinilor, cu care se înrudea prin strămoşii săi. Cei care au desăvârşit construcţia din piatră albă de Albeşti au fost meşterii pietrari italieni, stabiliţi la Câmpulung între cele două războaie, Victor Mezzaroba, Luigi Pavoni şi fraţii de Nicolo. Înainte de-a fi încheiată pictura interioară, rămăşitele pământeşti ale Margaretei Ştefănescu au fost deshumate, aduse la Câmpulung şi aşezate în biserica ridicată în amintirea ei, sub o lespede de mormânt, albă precum un voal de piatră. În 1942, a plecat dintre cei vii şi mama tragicei mirese, fiind aşezată alături de fiica sa, în acelaşi locaş. În anul 1948, pe data de 15 august, când se prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului, Patriarhul de atunci, Părintele Iustinian Marina, avea să sfinţească această ctitorie. De faţă se afla, singur, îmbătrânit şi deja sărac, din cauza schimbării timpurilor, însuşi ctitorul Gheorghe Ştefănescu, ale cărui oseminte odihnesc astăzi lângă soţie şi fiică, sub cea de-a treia lespede de piatră.

Pentru mai multe detalii, puteţi vizita pagina web a Bisericii Flămânda

Sursă text: Atunci şi acum Blog
Surse foto: Revista igloo habitat & arhitectura, Nicu Moise, Aalecs