Castrul Roman Jidova (sau Jidava, sau Sidova)

Situat în cartierul Pescăreasa, la intrarea dinspre sud în municipiul Câmpulung, în imediata proximitate estică a şoselei Piteşti-Câmpulung, între aceasta şi Râul Târgului, castrul mare din punctul „Jidova” este cea mai importantă şi mai bine păstrată construcţie militară de acest gen de pe traseul Limesului Transalutanus (fiind în acelaşi timp şi singura edificată din piatră). Nu cunoaştem numele antic al castrului, însă târziu după retragerea aureliană şi după perioada marilor migraţii ce au transformat în cenuşă operele arhitecturale şi edilitare ale antichităţii, în zorii evului mediu, localnicii şi călătorii pe drumul Câmpulungului, deopotrivă, rămân impresionaţi de zidurile încă solide ale castrului aflat în ruină şi le atribuie fabuloşilor oameni înalţi şi puternici ce populau lumea la începuturile ei – jidovii, în limbajul popular, întâlniţi în majoritatea mitologiilor europene.

Castrul de la „Jidova” este unul dintre cele mai bine păstrate din întreaga Dacie romană, iar cercetările arheologice susţinute, de la al căror început s-au împlinit de curând 13 decenii, dublate de ample lucrări de restaurare şi consolidare constituie un model de consecvenţă şi reuşită în încercarea de a ne apropia mai mult de monumentele antichităţii. Aici, în muzeul de sit în care a fost transformat castrul, pot fi văzute puternicul zid de incintă din piatră, cu porţile şi turnurile adiacente, clădirea ofiţerilor, locuinţa comandantului, magazia în care erau adăpostite proviziile pentru hrana soldaţilor dar şi a cailor, precum şi ingeniosul sistem de încălzire specific tehnicii romane, aşa-numitul hypocaustum. De la „Jidova” provine şi o atestare expresă a trupei militare din armata imperială romană ce a activat pe limesul transalutan, fiind cantonată în acest castru. Este vorba de o trupă auxiliară alcătuită din luptători orginari din Commagena, o regiune a provinciei romane Syria: Cohors Prima Flavia Commagenorum.

Expoziţia, deschisă în 1970, cuprinde obiecte descoperite în cercetările arheologice de pe Limes alutanus şi transalutanus şi cu precădere obiecte descoperite în cercetările din Castrul Jidova. Sunt expuse obiecte din ceramică (opaiţe, cărămizi şi fragmente de ţigle cu inscripţii, amfore, piese de pavimentum şi mozaic, piese pentru hypocaustum), arme (vârfuri de săgeţi, suliţe, cuţite), accesorii de echipament militar etc. În incinta castrului se păstrează o parte din clădirile romane (Principia – comandamentul, Praetorium – clădirea comandantului, clădirea ofiţerilor, Horreum – magazia de cereale). Pe latura de sud a fost reconstituit un turn de curtină şi, parţial, turnurile porţii Praetoria (poarta principală de intrare), turnul semirotund din colţul de sud-vest, cât şi celelalte turnuri ale porţilor Decumana, Dextra şi Sinistra de pe laturile nord, est şi vest.

Sursă text: Muzeul Judeţean Argeş
Sursă foto: Muzeul Judeţean Argeş

Ansamblul Bisericii Catolice „Sfântul Iacob” (Bărăţia)

Bărăţie este numele dat mânăstirilor catolice din oraşele aflate la sud şi est de Carpaţi. În Evul Mediu, bărăţii existau în oraşele: Câmpulung Muscel, Târgovişte, Bucureşti şi Bacău. Numele le vine de la cuvântul maghiar „barát”, ce însemna „frate”, „călugar”, derivat şi acesta din slavonul „brat”, „frate”.
Pentru ortodocşii din spaţiul extracarpatic, numele de „baraţi” era dat, în general, călugărilor franciscani, prin urmare „Bărăţiile” erau mânăstiri franciscane.

Ansamblul Bărăţiei din Câmpulung Muscel este una dintre cele mai vechi construcţii din oraş, fiind construită în secolul al XIII-lea.
În anul 1300, a fost înmormântat în interiorul acesteia, în spatele altarului, comitele sas Laurencius de Longo Campo, conform inscripţiei de pe piatra tombală – prima scriere epigrafică în limba latină şi prima atestare a oraşului.
În anul 1730 a fost construit impresionantul turn – clopotniţă şi s-au înlocuit zidurile înconjurătoare. El este în rândul clădirilor din partea de apus a bisericii Sf. Iacob. Are formă pătrată cu baza de 5m şi o înălţime de 13m până la cornişe. Genul decoraţiei exterioare este acelaşi cu cel al Mânăstirii Negru Vodă, cu trei rânduri suprapuse de arcaturi şi panouri. Partea superioară care se află peste cornişa principală, este desigur, un adaos ulterior.
Biserica Sf. Iacob, refacută la 1760, după ca a căzut prada năvălirii turcilor (1737), este construită pe locul unei biserici mai vechi, datând probabil din secolul al XIII-lea. Biserica nu reprezinta decât o parte din vechea construcţie, se pare mult mai întinsă. Clădirea joasă, fără turle, având mai mult înfăţişarea unei case cu o singură încăpere, nu se observă din partea de apus unde se află un şir de case cu două etaje, mult mai înalte decât sfântul lăcaş.
Construcţia bisericii ca atare, nu prezintă elemente arhitecturale deosebite. Ea este alcătuită dintr-o navă dreptunghiulară, fără turla, terminată la est cu o absidă poligonală în trei laturi. Un cadran solar, purtând data de 1706, este sculptat pe unul dintre cele trei contraforturi ce sprijină zidul pe latura de sud a bisericii. Alte urme pe zid atestă faptul ca actuala construcţie este doar o parte din vechea biserică, ridicată se pare pe un plan mult mai vast.

Iată ce scrie Petre Ispirescu în una din lucrările sale:  „Această biserică catolică este mai bogată decât toate bisericile ortodoxe: are moşii, codri de munţi cu păduri frumoase pe care le exploatează călugărul papistaş foarte sistematic; […] se zice că bărăţia este înzestrată cu averi încă de pe timpurile lui Radu Negru Vodă.”

Surse text: ECOTravel, Atunci şi acum Blog
Surse foto: Radio România Internaţional, Valentin Sălăgeanu